Am fost crescut altfel. Adică, că toţi sîntem români, nu ardeleni, munteni, moldoveni, olteni, dobrogeni, bănăţeni, maramureşeni.
Nu mai e aşa. Nu ne mai spunem români unul la altul. Ne numim din zona din care provenim.Şi ne spurcăm unul pe altul. Eu sînt moldovean. Din Iaşi. Dar sînt român în primul rînd. Un idiot din capătul judeţului Botoşani, vorbind ce se vorbeşte la el, se înţelege cu un alt idiot din Caraş-Severin, vorbind ce se vorbeşte la el. Un idiot ca mine, vorbind ce se vorbeşte la Iaşi, mă înţeleg cu un idiot de bănăţean. Din Timişoara, de exemplu. Ne înţelegem. Un idiot de dobrogean, vorbind ce se vorbeşte la el, se înţelege cu un idiot din Sălaj, acela vorbind ce se vorbeşte la el.
Numai noi, românii, aveam cea mai unitară limbă pe întinsul întregii ţări. Un francez din Bretania nu se înţelege cu unul din Provence. Ca să se înţeleagă trebuie să vorbească limba oficială, cea din Ile de France. Un italian din Milano, vorbind ce se vorbeşte acolo, nu se înţelege cu unul din Palermo, care vorbeşte ceea ce se vorbeşte acolo. Trebuie să vorbească limba din Laţium, italiana oficială. Un spaniol din Catalunia nu se poate înţelege cu unul din sud dacă fiecare vorbeşte limba vorbită la el. Trebuie să vorbească în castiliană.
Noi nu avem nevoie de o limbă oficială. Vorbim toţi acelaşi lucru. Şi nu înţelegem. Ne spurcăm. Unul pe altul.
