Liberalii ieşeni nu au reuşit nici de data aceasta să strîngă numărul de semnături cerut de cconducerea de la Bucureşti!
Avînd fixată o ţintă, la nivel de judeţ, de 110.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Klaus Iohannis, PNL Iaşi a adunat doar 75.170. adică au realizat mai puţin de 75% din obiectivul avut în vedere. Dintre acestea, au fost validate aproximativ 72.000.
Deşi rezultatul acestei campanii urma să dea şi un verdict în războiul nedeclarat oficial dintre deputaţii Costel Alexe, preşedintele organizaţiei judeţene, şi Marius Bodea, preşedintele Organizaţiei municipale, acesta se amînă pentru altă dată. Bodea, pe municipiu, a realizat aproximativ 33.000 din cele aproximativ 43.000 de semnături care cădeau în sarcina sa, adică undeva în jurul a 75%. Alexe a strîns restul de 42.000 din cele aproximativ 67.000 care trebuiau adunate, adică ceva în zona 66%. Deşi, practic, Bodea a strîns, procentual, ceva mai mult, diferenţa este prea mică pentru ca vreunul din cei doi să-l poată acuza pe celălalt că nu şi-a făcut treaba. Cel mai corect ar fi să se acuze unul pe celălalt, pentru că nici unul nu şi-a atins obiectivul.
O situaţie similară a avut loc şi în campania pentru alegerile europarlamentare din luna mai. Nici atunci liberalii ieşeni nu au reuşit să strîngă pentru candidaţii lor numărul de semnături cerut de Bucureşti!