PSD Iaşi, conferinţe de presă săptămînale pentru atenţionarea primarului Mihai Chirica!

Politic

Preşedintele Maricel Popa a spus, azi, într-o conferinţă de presă, că blocajul, de către municipalitate, a construirii şoselei de centură a Iaşului trebuia să ia sfîrşit!

”Aşteptăm de mult timp eliberarea, de către primărie, a avizelor pentru începerea construcţiei şoselei de centură a Iaşului. Banii sînt, au fost deblocaţi de guvern, avize, în schimb, nu. Vom ţine, de acum înainte, cîte o conferinţă de presă în fiecare joi a săptămînii, pînă cînd primarul Chirica va înţelege că trebuie să facă un lucru dorit de toţi ieşenii. Aşa cum avizele pentru construcţii de orice tip se dau rapid, ar trebui să dea, odată, şi avizele pentru construirea şoselei de centură.” a spus Popa.

Preşedintele CJ a mai spus că acesta nu este un caz de excepţie şi că primarul Mihai Chirica blochează cît poate investiţiile CJ Iaşi. El a exemplificat cu bazinul olimpic de înot, a cărui construcţie nu poate începe, potrivit lui Popa, datorită faptului că municipalitatea refuză să evacueze spaţiul destinat investiţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *