”Prezidenţialele” s-au dus! De acum încolo, ochii cît cepele pe primărie!
De abia ieşite din bătălia pentru (re)alegerea preşedintelui partidele politice trebuie să-şi îndrepte atenţia pe alegerile locale, care sînt acuş, acuş.
Să încercăm să vedem cum stau treburile la Iaşi, cel puţin în momentul redactării prezentului articol.
La USR lucrurile sînt clare. Cosette Chichirău va fi candidatul formaţiunii. Ce program are, ce vrea să facă, Chichirău nu ne spune încă. Postările sale pe pagina de facebook care conţin subiecte legate de administraţia locală sînt, deocamdată, cam anemice, în opinia noastră, dar asta va conta prea puţin. USR stă bine pe municipiu, iar Chichirău este încă percepută ca reprezentînd ”noul” în politică.
Şi la liberali lucrurile ar fi clare dacă nu ar exista combinaţiile plănuite de Alexe. Deşi surse liberale spun că Marius Bodea încă nu se aliniază pe municipiu la scorul partidului, deputatul ieşean are atuurile sale. Şi-a cîştigat ”tarlaua” în cele două tururi la alegerile prezidenţiale şi este extrem de vizibil în spaţiul public ieşean. Trendul ascendent pe care este PNL se va repercuta şi asupra lui dacă va fi candidatul PNL la alegerile locale. Spunem ”dacă” pentru că lucrurile nu sînt încă bătute în cuie. Alexe , care este indubitabil, nr.1 liberal ieşean la această oră nu l-ar vrea pe un motiv extrem de simplu. Alexe doreşte să preia preşedinţia CJ-ului şi consideră că Bodea nu i-ar aduce suficiente voturi pe municipiu. De aceea , se zvoneşte, ar dori un pact cu USR, al cărui candidat să fie sprijinit pentru a lua primăria, sau chiar aducerea lui Chirica, a cărui zestre de voturi nu este chiar neglijabilă. Gurile rele spun că ultima opţiune ar fi legată şi de alte interese, pe care nu le consemnăm aici.
La PSD treburile sînt oable. Nici pînă acum nu se ştie în mod oficial care va fi candidatul şi, spunem noi, nici nu se va şti prea curînd. Social-democraţii trec printr-o perioadă de frămîntări interne şi, pînă la terminarea lor,dacă acest lucru se va întîmpla, nu vom afla nimic. Unde mai pui că, pe actual trend anti-PSD, sînt puţini cei care riscă să-şi pună în joc cariera politică într-o luptă care, la acest moment, pare sortită eşecului. Totuşi, cel puţin doi doritori sînt.Părerile conform cărora amînarea anunţării numelui candidatului ar fi , de fapt, o strategie pentru a se aştepta trecerea valului anti-PSD nu ne luăm în serios. Principalele cuvinte de ordine ale liberalilor şi USR-iştilor pe întreg parcursul anului viitor nu vor fi anunţuri programatice, ci tot sloganuri anti-PSD. Strategia cîştigătoare nu se schimbă.
Celelalte partide nu ne interesează, pentru că nu contează.