Discuţiile despre aducerea primarului Mihai Chirica, fost PSD-ist, actual independent, în PNL au adus în dezbatere identitatea doctrinară a liberalilor, cel puţin a celor ieşeni.
Să ne explicăm. Liberalii ieşeni, de patru ani încoace, nu au contenit să-l spurce pe Chirica. Ca de aia, că de aialată. Unele cu temei, altele fără. Prostimea , scuze, n-am găsit alt termen, credea că opoziţia asta se referea la antagonismul doctrinar între PSD şi PNL. Au pus mulţi botul la prostia asta, închipuindu-şi că totul porneşte de la modul cum cele două partide îşi imaginează societatea în care trebuie să trăim.
Şi să începem. Marii investitorii, bogătaşii care va să zică, sînt în PSD. Credeţi că un Cristian Stanciu, Gabriel Surdu, Florin Boca nu ştiu să administreze o afacere? Fiţi convinşi că da. Că aştfel n-ar fi bogaţi, ci nişte sărăntoci.
Trecem la liberali, promotorii dreptei în România, activiştii pentru economie de piaţă, oripilaţii de bugetari şi de pensionari. Alexe, fost bugetar, Bodea, la fel, Timofciuc, la fel, Oprea, la fel. E adevărat, există şi niscai afacerişti de mare clasă, gen Bostan. Nu rîdeţi, vă rog.
Şi atunci, care e identitatea doctrinară a liberalilor dacă oamenii care ştiu să facă bani sînt la PSD iar e la ei sînt, vorba lui Caragiale, dăscălimea şi mofluzii?
Ipoteza noastră este că liberalii de azi compun un segment compact de ceea ce în englaza vorbită în america se numeşte ”wannabees”. În traducere ar fi aspiranţi. Dar, mot a mot, s-ar zice ”vrem să fim”. Fără doctrină. Doar cu ambiţie.
Şi, uite aşa, am ajuns şi la doctrina PNL. Era aşa de greu de înţeles?
