Cine va fi candidatul PNL la primăria Iaşi?
Pînă ieri ştiam că acesta va fi Marius Bodea, deputat şi preşedinte al organizaţiei municipale a liberalilor. E adevărat , se ştia că preşedintele de la judeţ , deputatul Costel Alexe, nu l-ar vrea coleg de echipă, el urmînd să candideze pentru preşedinţia CJ Iaşi. E adevărat, se şoptea pe la colţuri de ”transferul” primarului Mihai Chirica la PNL. Dar toate astea păreau obişnuitele şuşanele care permit jurnaliştilor să scrie şi ei ceva cînd au rămas în pană de subiecte. Nu părea posibil să-l schimbi pe ultima sută de metri înainte de alegeri pe cel care a intrat în mentalul alegătorilor drept candidatul PNL la primăria Iaşi. Şi, totuşi, de ieri încoace, nu mai sîntem siguri că Bodea va fi vîrful de lance pe municipiu al liberalilor. Ba, chiar am crede că tocmai urmează să fie tras pe linie moartă. La concluzia aceasta am ajuns văzînd cîteva vorbe aruncate , ieri, presei ieşene, de preşedintele PNL, Ludovic Orban, venit şi el la Iaşi, să celebreze, ca tot românul, Unirea de la 1859. Lăsăm deoparte răspunsurile date la întrebările ce vizează o eventuală candidatură a lui Chirica din partea PNL , episod finalizat cu o plecare din faţa jurnaliştilor fără o vorbă la ultima întrebare adresată. Asta face parte din teatrul obişnuit jucat de politicieni, lăsarea în coadă de peşte permiţînd speculaţii de tot felul, dar şi ceaţă totală. Noi ne rezumăm doar la faptul că Orban a spus că în PNL se efectuează un sondaj şi de abia după aceea se va anunţa numele candidatului. Păi, cum vine asta? Marius Bodea parcursese toate etapele statutare ale depunerii candidaturii şi îi mai lipsea doar avizul conducerii bucureştene a partidului. Cînd colo, comedie! Orban spune că , de fapt, voinţa organizaţiei municipale nu contează, pentru că asta înseamnă chestia cu sondajul. Şi mai înseamnă ceva. Bodea nu este agreat de preşedintele partidului. Ceea ce e extrem de probabil să se traducă printr-o nevalidare a candidaturii sale. E adevărat, ceva semne existau dinainte. Oameni care îi cîntau în strună şi îi respectau ordinele pentru poziţiile ce trebuiau să le aibă în Consiliul Local au început de ceva vreme să mişte în front.Sînt voci din PNL care spun că Bodea ar fi rămas, efectiv, singur. Nu ştim dacă este adevărat, dar asta ne demonstrează, totuşi, că ceva se cocea demult la Bucureşti, iar cei din jurul său aflaseră.
Punînd toate cele spuse mai sus cap la cap, ne cam vine să spunem că Bodea nu va mai fi candidatul PNL la Primăria Iaşi. Dar, atunci, cine va fi acesta? Chirica? Da, posibil, dar doar cu riscul ruperii filialei în două. Iar dacă nu Chirica, atunci cine?