Rezultatul înregistrat în turul II al alegerilor prezidenţiale naşte reacţii din partea social-democraţilor ieşeni.
”Rezultatul din această seară nu este pe măsura aşteptărilor noastre şi nici pe măsura efortului major depus de PSD în această campanie. Este un rezultat care arată mai multe lucruri:
1.Sîntem în continuare o alternativă la cei care au cîştigat azi.
2.Foarte mulţi români cred în noi şi nu trebuie să-i dezamăgim.
3. Trebuie să respectăm voinţa populară şi să înţelegem că, după o analiză serioasă, PSD trebuie să intre într-o perioadă de reconstrucţie.
4.PSD trebuie să renunţe la dublul limbaj:unul public , şi unul faptic
5.Dacă vrem să rezistăm, trebuie să nu mai impunem impunem noi linia electoratului , ci să ne mulăm noi pe aşteptările lui.” se spune într-un comunicat de presă semnat de liderul consilierilor judeţeni PSD Iaşi Cristian Stanciu.
Klaus Iohannis a cîştigat în judeţul Iaşi cu 66,2%, în condiţiile în care pînă acum, PSD nu a fost niciodată învins în trecutele alegeri prezidenţiale.