CJ Iaşi ar trebui să aplice regulamentul privind vorbitorii din şedinţe!

Politic

52 de minute au trecut, azi, la şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Iaşi, de la debutul acesteia pînă cănd, în sfîrşit , a fost supus dezbaterii şi primul punct aflat pe ordinea de zi!

Motivul acestei obositoare întîrzieri, atît pentru aleşii locali, cît şi pentru presă, interminabilele discuţii de debut de şedinţă, actor principal fiind , ca întotdeauna, liberalul Romeo Vatră. Nu ar fi nici o problemă cu aceste discuţii dacă ar fi purtate la sfîrşit, la punctul intitulat ”diverse”, dar niciodată nu este aşa.

Discuţiile cu tentă de circăreală de oraş de provincie au debut azi pe tema scoaterii de pe ordinea de zi a unui proiect referitor la Casa Studenţilor din Iaşi. Poate că totul s-ar fi consumat rapid dacă în sală nu ar fi fost şi reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti. A urmat un adevărat recital de luări de poziţie, drepturi la replică, replici la replici, replici la replica replicei la luarea de poziţie, în care cele două părţi aflate în discuţie, liberalii şi social-democraţii, se dădeau de ceasul morţi în a arăta căt sînt ei de preocupaţi de culturalizarea studenţimii ieşene. Miza politică a intervenţiilor a fost evidentă, aşa cum, dealtfel, sînt cam toate intervenţiile din şedinţele CJ, indiferent de subiectul aflat în discuţie. Încercarea social-democratului Cristian Stanciu de a tempera discuţiile nu a avut nici un efect, corul de voci liberale întrecîndu-se în a plînge pe umărul bieţilor tineri studioşi.

Este evident că politizarea pînă la suprasaturaţie a oricărei discuţii din şedinţele CJ nu aduce nici un beneficiu.Din cîte ştim, există un regulament care prevede clar cît poate şi de cîte ori poate vorbi pe un subiect dat un ales judeţean. Din păcate, acesta nu este respectat, fiecare vorbitor avînd nenumărate intervenţii pe subiectele care stîrnesc polemici. Poate ar fi timpul ca regulamentul să fie aplicat la sînge. nu de alta, dar măcar să înţelegem şi noi, galeria, cam ce se întîmplă pe acolo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *