Ca să fie siguri, siguri, undeva în jurul lui 75%!
Să ne explicăm. Apropierea oalei cu sarmale(guvernarea!) a deschis porţile pentru veleitarii din PNL, care au devenit brusc extrem de activi pe reţelele de socializare. Este probabil ca partidul lor să căştige viitoarele alegeri parlamentare şi vor să prindă un loc în faţă.
Să începem cu actualii parlamentari. Singurul care pare a fi ieşit din cărţi este Oprea. Scântei va mai vrea sigur odată, că Alina Gorghiu încă este un liberal de frunte. Pentru Bodea şi Alexe totul depinde de rezultatele la alegerile locale. Dacă vor cîştiga Primăria, respectiv Consiliul Judeţean, toate bune şi frumoase. Dar asta nu-i sigur de loc. Pentru Bodea nu-i sigur că măcar va fi candidatul partidului. Alexe are alte combinaţii în minte. Deci, dacă amîndoi pierd, ceea ce nu-i deloc exclus, două locuri de parlamentar vor fi amanetate deja. Fiindcă Bodea şi-a făcut şi el prieteni la Bucureşti, nu şi-a rupt pantalonii de băncile Camerei Deputaţilor degeaba.
Să-i vedem pe ceilalţi. Conform unor surse încrucişate din PNL Iaşi, ar fi nu mai puţin de 10 doritori. Printre ei Muraru, Bulgaru, Vatră, Răzvan Timofciuc, dar şi unii la care nu prea vă gîndiţi. Dar ce ne facem dacă şi organizaţia de femei liberale cere un loc? La urma urmei, şi doamnele şi domnişoarele din PNL au combătut cu sîrg temuta ”ciumă roşie”!
Avem, deci, 12 doritori în caz că Bodea (dacă va fi el candidatul!) şi Alexe cîştigă la locale ce şi-au propus, şi 13 sau 14 dacă unul sau amîndoi o dau un pic în bară. Dar judeţul Iaşi are fix 17 locuri în parlament, 5 senatori şi 12 deputaţi. De aici şi scorul ncesar de 75% pentru a nu lăsa pe nimeni pe dinafară.
Din cîte ştim, de pe vremea FSN-ului 1990, nici un partid nu a obţinut asemenea scor în vreun judeţ la toate alegerile trecute. Cu siguranţă, nici PNL nu va face excepţie. Şi atunci, ţine-te bubuială. Plînsete, scremete, boceli, ameninţări cu dezvăluiri, başca posibile părăsiri ale organizaţiei. Da, oala cu sarmale va fi scoasă curînd din cuptor, dar nu este loc la masă pentru toată lumea.
Prognozăm că în scurt timp vor începe să apară în presa ieşeană dezvăluiri, pe surse, despre diferiţi liberali ambiţioşi. Sursa, bineînţeles, alţi liberali. La fel de ambiţioşi!