Poate să fie mama epidemiilor, politicienii fac singurul lucru la care se pricep mai bine: campanie electorală: Coronavirusul ăsta se va termina odată şi odată, gîndesc ei, aşa că să nu lăsăm duşmanull să puncteze electoral pentru că alegerile se vor ţine ele cîndva .
Internetul abundă azi de poze cu mărimi ale PNL-ului zîmbind de parcă le-a fătat scroafa 20 de purcei şi anunţă ca s-a aprobat de Comisia Europeană construirea unui spital regional. Că studiile de fezabilitate, documentaţia şi alte alea au fost făcute de ”ceilalţi”, nu contează. Ei se trag în poză.
Cosette Chichirău plînge pe umerii românilor din UE şi îi cere ministrului Vela să-i primească , cu fanfară şi braţele deschise. USR a fost beneficiar al votului din străinătate şi ar vrea să profite de deruta liberalilor.
PNL ne anunţă ce mare şmecherie au mai făcut ei. Cică UE ne dă 1 miliard de euro pentru lupta contra pandemiei. Că, de, ei sînt la putere şi nu ”ciumaţii”. Fals. UE nu ne dă nimic, ci nu ne cere sumele pe care ar trebui să le înapoiem şi pe care le vom putea folosi.
Băsescu a ieşit şi el la rampă pentru a-şi trage creaţia politică, PMP, peste linia de plutire. Celelalte tronsoane politice, anti-ciumă, anti-PNL, anti-UE, pro-UE etc fiind ocupate, el se dă omul dur, omul măsurilor întregi şi imediate. Amatorii de aşa ceva sînt siguri peste 5%, aşa că are ceva şanse.
PSD duce o campanie ceva mai abilă. Combină propunerile, în cea mai mare parte a lor de bun simţ şi bine gîndite, cu atacuri oriunde şi oricînd se poate la guvernul Orban. Împărţiţi pe căprării. Unii atacă guvernul, alţii propun soluţii.
Ce coronavirus? Ce pandemie? Campanie electorală, băi băieţi!