Adio, dar rămîn cu tine! ALDE Iaşi nu va părăsi posturile deţinute în administraţia locală!

Politic

Venirea lui Varujan Vosganian la Iaşi nu a adus nici o clarificare relativ la retragerea reprezentanţilor ALDE din funcţiile din admnistraţia locală ieşeană şi din structurile descentralizate. Într-o şedinţă care a avut loc astăzi cu reprezentanţii ieşeni ai partidului, Vosganian nu a pus nici măcar în discuţie problema, rezumîndu-se la a explica auditoriului cum se văd lucrurile la Bucureşti, ne-au spus surse de mare încredere din ALDE. În concluzie, cel puţin pentru viitorul apropiat , nici nu se pune problema ca viceprimarul Radu Botez si vicepreşedintele CJ Iaşi, Victor Chirilă, să demisioneze. Reamintim că prşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu ceruse, în momentul ieşirii de la guvernare, ca toţi reprezentanţii ALDE, atît din structurile centrale de putere, cît şi din cele locale, să demisioneze.

Conform presei ieşene, ieşirea din cadrul puterii locale a reprezentanţilor ALDE, a fost cerută şi de Sorin Iacoban, preşedintele organizaţiei judeţene a proaspătului aliat al partidului lui Tăriceanu, ProRomânia. Conform informaţiilor deţinute, mîine, 31 august, Vosganian va avea o întîlnire, la Iaşi, cu reprezentanţi locali ai ProRomânia. Nu ştim dacă pe agenda discuţiilor se află şi problema reprezentanţilor ALDE din structurile locale de putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *