Aleşii ieşenilor se vor aciua pe acasă de Crăciun!
Cel puţin asta reiese din răspunsurile la întrebarea pe care am adresat-o tuturor parlamentarilor de Iaşi , relativ la locul unde vor petrece sărbătorile de iarnă. Poate că era şi firesc acest lucru după un an politic extrem de tulbure. Redăm mai jos răspunsurile primite:
Petru Movilă, deputat PMP :”Acasă în Iaşi şi în vizită la părinţi la Ţibăneşti”
Marius Bodea, deputat PNL:”În familie în Iaşi!”
Iulia Scântei, senator PNL: ”În familie la Iaşi, cu părinţii.”
Victorel Lupu, senator PSD:”Cu familia, acasă la Iaşi.”
Camelia Gavrilă, deputat PSD:”Ca în fiecare an, Crăciunul este, pentru noi, o sărbătoare a credinţei, a miracolului naşterii lui Isus celebrată în familie, alături de părinţi şi copii, cu respectarea ritualului tradiţional şi bucuria regăsirii lîngă bradul împodobit, ascultînd colinde şi oferind daruri celor dragi.Vom petrece, însă, şi două zile în Bucovina, cu prietenii, ne place să revenim mereu într-un ţinut minunat, în care folclorul, datinile, trediţiile sunt autetentice, păstrate în spiritul lor arhaic. Gînduri şi urări alese dumenavoastră şi cititorilor dumneavoastră, acum în prag de sărbători creştine!”
Varujan Vosganian, deputat ALDE:”Acasă, în familie. Ca întotdeauna. Plus pisica şi cei doi cîini.”
Nicolae Bănicioiu, deputat PRO România:”Acasă. Cu familia.Abia aştept în fiecare an această perioadă de calm şi linişte pe care o petrec alături de cei dragi.”
Vasile Câtea, deputat PSD:”Acasă, în familie, ca de obicei!!!Crăciunul, aşa am fost crescut şi am văzut la bunicii şi părinţii mei se petrece acasă cu familia, prietenii, primi colindători, desfacem cadourile de sub brad, stăm la un foc în faţa şemineului, cu un vin fiert, şi facem analiza anului care se apropie de final şi planificăm ce am dori să realizăm în următorul!!! Iar eu vă urez sănătate, unitate şi mai multă răbdare ţi toleranţă între români.”