67% din totalul voturilor exprimate ar fi obţinut preşedintele în funcţie, Klaus Iohannis, candidatul PNL, conform exit-poll-ului oficial.
Înainte de orice , victoria preşedintelui va însemna, într-un timp scurt, opinăm noi, schimbarea formei de guvernămînt. Din republică semi-prezidenţială, România va deveni republică prezidenţială. Pentru aceasta, Iohannis va forţa anticipate în cel mai scurt timp, pentru ca victoria sa se răsfrîngă şi asupra PNL. Dacă acest lucru nu se va putea, atunci se va creiona o nouă majoritate parlamentară dominată de liberali. De iure republică semiprezidenţială, România va deveni republică prezidenţială. Platforma noastră a spus de mai mult timp că actuala formă de guvernămînt nu este una potrivită, trebuind făcută alegerea între republică parlamentară şi republică prezidenţială. Dacă viitorele schimbări vor fi consfinţite şi de o nouă Constituţie, rămîne de văzut.
În ce priveşte PSD, degringolada continuă.Unde se va opri, nu ştim. În orice caz, în România este nevoie de o stîngă puternică. Iar pentru asta, PSD trebuie să treacă printr-un proces de reorganizare şi redefinire. Trecerea pe linie moartă a ”baronetului” ar fi o bună măsură de început!